Duminica Floriilor, Roma 18 aprilie 1943

El pan 6, 1-15

Să reflectăm, fiicele mele, asupra intrării lui Isus în Ierusalim şi să ne pregătim a medita Patima Mântuitorului nostru. Isus a băut potirul Patimii sale în mod trupesc, din mâna schingiuitorilor săi, şi în mod spiritual, dat că o avea mereu în mintea sa şi în faţa ochilor săi.

Noi, Slujitoare a Iubirii sale Milostive, în mod spiritual trebuie să-l urmăm cu sentimente de durere, compătimire şi tristeţe, iar fizic cu mortificări deliberate, post şi discipline, străduindu-ne să practicăm în mod eroic ascultarea, umilinţa, iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele.

Pentru a putea participa la patima lui Isus trebuie, fiicele mele, cu umilinţă să recunoaştem şi să mărturisim vinovăţiile noastre care i-au cauzat acele chinuri şi, împreună o astfel de umilinţă, trebuie să sporească în noi încrederea în îndurarea Domnului, rugăciunea fervoroasă şi atentă, şi curăţirea de orice păcat şi vină.

În multe feluri putem medita patima lui Isus dar cred că cel mai eficient este considerarea acelor persoane care au participat prin cuvintele şi faptele lor, învăţând de la Isus să suferim şi să dorim suferinţă.

Patima lui trebuie să producă în noi un sentiment de ură pentru păcate gândindu-ne la Cel pe care l-am jignit, de ce îl tratăm cu atât de puţin afect, îl jignim şi îi pricinuim neplăceri; să medităm asupra bunătăţii lui Dumnezeu şi înţelepciunea prin care a ales să ne răscumpere de orice vină.

Eu cred, fiicele mele, că un mod eficient şi roditor prin care să medităm asupra patimii lui Isus este acela de a considera în orice mister asupra acelei persoanei care suferă, puterea sa, dragostea, nevinovăţia şi iubirea sa; cine este cel pe care El îl iubeşte şi pentru care suferă; numărul chinurilor şi intensitatea lor; cine sunt cei care-l schingiuiesc: iudei, păgâni, nobili, oameni de rând, puteri infernale. Persoanele pentru care El suferă: prieteni, duşmani din trecut, din prezent şi din viitor; sentimentele şi virtuţile eroice cu care îndură pe care ni le lasă ca un testament: umilinţa, ascultarea, caritatea, iubirea, blândeţea, tăria şi pacea.

Să considerăm şi cele şapte staţiuni şi călăii ce, precum leii, doreau să bea din sângele său. Să considerăm durerea lui văzând-o suferind pe Preasfânta sa Mamă şi durerea Mamei sale cere-şi iubea Fiul, unicul său fiu, mai ca pe sine însăşi.

Patru sunt virtuţile pe care ea le-a exercitat în mod eroic în acele circumstanţe: resemnarea, umilinţa, tăria şi caritatea, în egală măsură şi pentru cei care-l schingiuiau şi pentru care ea se ruga.

Isus urcă de la Efraim la Ierusalim însoţit de ucenicii săi şi cu atâta grabă încât aceştia nu reuşeau să ţină pasul. El ştia că mergea în întâmpinarea morţii căci iudeii ţinuseră sfat şi deciseseră condamnarea lui la moarte. Isus, fiicele mele, vrea să ne arate astfel că în momentele mai grele el merge înaintea noastră şi se complace întrucât plăcerea lui este împlinirea voinţei Tatălui. Arzător doreşte să sufere şi prin fervoare lui îndepărtează teama care pusese stăpânire pe ucenicii săi atunci când le-a mărturisit ceea ce avea să se întâmple.

Le explică ceea ce avea să îndure şi astfel le mărturisea că doreşte să fie amintită pătimirea sa, şi-i pregătea s-o înfrunte cu bărbăţie. Dar eu nu înţeleg semnificatul cuvintelor sale, importanţa şi rodnicia pătimirii, la fel cum ni se întâmplă şi nouă când nu medităm asupra ei cu atenţie.

Preamărit şi aclamat cu ramuri de palmieri Isus intră în Ierusalim pentru ca mai relevantă să apară ignominia înfruntare a patimii sale şi pentru a ne liniştea neclintită în numeroase chinuri suferite la Ierusalim şi, în timpul pătimirii, sărăcia, blândeţea şi umilinţa sunt notele distinctive ale Împărăţiei Cerurilor.

Isus este aclamat de către poporul care, entuziasmat şi devotat, prin inspiraţia ce vine de sus, îl primeşte agitând ramurile de palmieri şi măslini, simbolurile victoriei şi a păcii; mulţi îşi întind hainele pe pământ şi cu toţii îl preamăresc cântându-i: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului!”

Fariseii, orbiţi de invidia şi trufia lor, îi cere lui Isus să liniştească mulţimea, dar El le răspunde că dacă mulţimea ar tace ar vorbi pietrele.

Pe Muntele Măslinilor Isus a plâns asupra Ierusalimului profetizând că nu va rămâne piatră peste piatră, distrusă din cauza deicidului pe care avea să-l săvârşească. A plâns mai ales pentru pedeapsa veşnică care îl aştepta pe acel popor pentru că nu a profitat de ziua în care a fost vizitat; a plâns pentru nenumăratele suflete ce, fin de la începutul lumii s-au pierdut, şi aveau să piardă, din cauza păcatului.

Fariseii murmurau împotriva Lui şi voi să reducă copii la tăcere; Isus toată ziua a rămas în mijlocul oamenilor ajutându-i, iar acum, din cauza fricii, nu se găsea cineva să-i ofere un pahar cu apă şi a trebuit să se îndrepte spre Betania, în casa lui Lazăr, la câţiva kilometri de Ierusalim. Acest lucru pune în evidenţă raportul lui Dumnezeu cu oamenii şi felul în care oamenii se comportă cu Dumnezeu.

De câte ori Isus, după ce pe tot parcursul zilei ne-a însoţit şi ne-a susţinut cu harul său, trebuie să caute dragostea, iubirea şi sacrificiul, în altă parte? Să caute ceea ce noi i-am negat, fiicele mele! De câte ori nu ar vrea să-şi potolească setea sa de iubire şi să domnească în inima noastră?

Să ne căim, fiicele mele, de nerecunoştinţa noastră şi să-i cerem iertare bunului nostru Părinte. CU umilinţă şi încredere să-i cerem să nu se îndepărteze de noi, să se odihnească în inimile noastre şi să-i potolim setea dăruindu-ne cu totul iubirii sale. Să învăţăm, fiicele mele, să nu ne exaltăm când suntem onorate şi să nu ne descurajăm când durerile ne apasă; numai în El şi în rugăciune să căutăm speranţa şi pacea.

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]

realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 28 settembre, 2005